„Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?” (Matei 16, 13) întreabă Mântuitorul despre Sine pe Apostoli. Iar Sf. Petru răspunde în numele Apostolilor: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16). Hristos s-a numit pe Sine „Fiul Omului”, Sf. Petru îl recunoaşte ca fiind „Fiul lui Dumnezeu”. Hristos este Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu. Pe Muntele Taborului, Fiul Omului a lăsat să se vadă slava Fiului lui Dumnezeu, învrednicindu-i pe trei dintre Apostoli de o vedere trupească a celor dumnezeieşti.

Episodul Schimbării la faţă a Domnului aminteşte de un alt eveniment semnificativ din istoria mântuirii: primirea Tablelor Legii de către Moise pe Muntele Sinai. Găsim în Cartea Ieşirii capitolul 34 relatarea acestui eveniment. Moise a scris cele 10 porunci descoperite de Dumnezeu. Coborând muntele pentru a le prezenta poporului iudeu, Moise avea faţa strălucitoare pentru că vorbise Dumnezeu cu el. Atât de strălucitoare căci avea nevoie de un văl atunci când vorbea poporului. Era strălucirea feţei omului ce se învrednicise să se afle înaintea lui Dumnezeu şi să vorbească cu El. Era strălucirea trecătoare (2 Corinteni 3, 7) a luminii dumnezeiești pe fața omului chemat de Domnul la slujire. Era o reflecţie umană a slavei lui Dumnezeu. Şi această reflecţie a trebuit acoperită de Moise cu un văl. Sf. Apostol Pavel tâlcuieşte acest eveniment spunând că vălul lui Moise a devenit o piedică pentru iudei „căci până astăzi, când se citeşte Moise, stă un văl pe inima lor; iar când se vor întoarce către Domnul, vălul se va ridica.” (2 Corinteni 3, 15-16). Ceea ce proteja ochii lor de vederea celor dumnezeieşti, pentru că erau cu neputinţă de văzut atunci, a devenit piedică pentru vederea şi recunoaşterea lui Mesia.

Schimbarea la faţă a Domnului pe Muntele Taborului este tocmai această încredinţare a venirii lui Mesia. Căci pe faţa lui Hristos vedem nu reflectarea luminii dumnezeieşti, ci însăşi lumina. Chipul luminat al lui Hristos este nu numai chipul profetului ales de Dumnezeu, ci este chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu îşi arată faţa către om prin chipul lui Hristos, Dumnezeu şi om. De la Schimbarea la faţă omul poate spune cu adevărat că l-a văzut pe Dumnezeu. Iar această vedere îi schimbă destinul: „Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului” (2 Corinteni 3, 18). Cei ce privim la chipul lui Hristos cu credinţă că este Dumnezeu şi om ne învrednicim deja de o „prefacere”, de putinţa vederii directe, faţă către faţă, a slavei lui Dumnezeu, pregustată în această viaţă şi împlinită în Împărăţia cea veşnică. În minunea Schimbării la faţă a Domnului avem „încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1). Avem încredinţarea că Dumnezeu se descoperă omului întru lumina Sa. Şi că omul poate deveni capabil să-i vadă lumina.

Să folosim Postul Adormirii Maicii Domnului pentru a lucra şi noi această  „prefacere” aducătoare de vedere a luminii dumnezeieşti!

                                                                                    † Mitropolitul NICOLAE