Scurte însemnări despre viața spirituală a creștinilor ortodocși români din America de Nord
Contează mai puțin de câte ori vizitează cineva spațiul Nord-American. Contează mai puțin chiar și timpul pe care cineva îl petrece în federația statelor din această regiune. Dificultatea de a scrie un articol despre o astfel de experiență rămâne una considerabilă.
În limbajul comun, vorbim despre Statele Unite ale Americii ca despre o entitate. Și așa este, pentru că este vorba despre o republică. Totuși, această constituție federală reunește, într-o regiune mai mare decât dublul suprafeței tuturor statelor Uniunii Europene, un număr de 50 de state - unele dintre ele (Texas de exemplu), având o suprafață mai mare decât Franța. Statele Unite ale Americii înseamnă 50 de state cu tot atâtea particularități geografice, demografice și istorice, cu specificități juridice și administrative, cu tipare culturale economice și spirituale care concurează ușor un continent întreg de țări... Cu o astfel de întindere și diversitate, SUA cu cele peste 330 de milioane de locuitori, reprezintă pentru orice vizitator sau explorator, pentru un expert care caută să evalueze diverse aspecte sociale, sau pentru misionarul creștin, o imensă provocare. Și, desigur, de aici încolo, sarcina dificilă de a surprinde și cuprinde în cuvinte, scrise pe câteva pagini, extensia și ineditul experienței americane.
Pentru a patra oară în spațiul nord-american
La începutul lunii septembrie am sosit în Statele Unite ale Americii pentru un program de 7 săptămâni, în câteva dintre statele Americii de Nord și Canada. Este pentru a patra oară în ultimii cinci ani, când vin în SUA, la invitația Înaltpreasfințitului Nicolae, întâistătătorul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. În total, în aceste locații, de această dată au fost 14 conferințe și patru ateliere (experiențe structurate de învățare cu durata medie de 10 ore, destinate unor grupuri formate în medie de 20 de participanți). Temele conferințelor au fost diverse, având în general în comun evaluarea unor aspecte care țin deopotrivă de practicile obișnuite ale vieții spirituale creștine, în familie și în comunitatea de credință puse față în față cu diverse provocări ce survin de pe urma coordonatelor recente ale vieții sociale-culturale în societatea post-modernă. Trei dintre atelierele susținute (în Austin, în San Antonio și în Atlanta) au vizat cultivarea atașamentului în relațiile de cuplu și în familie, iar celălalt atelier a avut ca temă Cultivarea Atenției în familie, în activitatea profesională și în viața spirituală. Provocarea a fost ceva mai mare și pentru faptul că unele discuții și interacțiuni, referitoare la temele discutate în cadrul atelierelor și conferințelor din Texas, desfășurate în limba engleză, au implicat nuanțe clarificatoare.
Pregătiri cu binecuvântări
Din capul locului trebuie menționat ceva important, cumva esențial și firesc deopotrivă, pentru un cleric. Pentru această deplasare, am urmat cu atenție toți pașii cuveniți: din vreme a fost clarificat itinerariul, cu organizatorii, a fost definitivată lista comunităților unde urmează să se desfășoare aceste activități, stabilindu-se în bună parte și titlurile conferințelor sau atelierelor. Toate acestea au fost prezentate Înaltpreasfințitului Nicolae și Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Nathaniel, pentru a primi binecuvântarea ierarhilor. Cu multă bunăvoință și dorința de a sprijini activitățile parohiilor, Înaltpreasfințitul Nicolae a trimis invitația sa Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ca mai apoi toate documentele să ajungă la Patriarhia Română, pentru binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. În lumina obișnuită a vieții spirituale creștin ortodoxe, acest drum de pregătire a unei vizite este nimic altceva decât parcursul firesc pentru orice activitate desfășurată în comunitățile creștinilor ortodocși din străinătate. Cuvântul cheie în toate este binecuvântarea ierarhilor sub jurisdicția sub a căror jurisdicție se desfășoară aceste activități[1].
Periplul american a început în Texas, în comunitățile din Austin și San Antonio, continuând în statul California, în San Jose, în Hayward și Sacramento. Au urmat statul Oregon, cu orașul Portland, și statul Washington, la Nordul Coastei de Vest, având mai multe activități în Seattle. Călătoria și activitățile au continuat în provincia British Columbia din Canada, cu trei conferințe în Vancouver și un drum înapoi pe Coasta de Vest în statul Nevada, în Las Vegas. Șederea pe Coasta de Vest s-a încheiat cu o conferință în Los Angeles, cel mai mare oraș al statului California. Vizita și activitățile desfășurate în comunitățile românești din SUA s-au încheiat pe Coasta de Est, în Atlanta, în statul Georgia, și, ca ultimă oprire, în comunitatea parohială a Bisericii Sf. Nicolae din New York.
12.500 de kilometri pe teritoriul american. Adică foarte puțin.
Traseul acesta, care a traversat doar 7 din cele 50 de state Nord-americane și o singură provincie Canadiană, British Columbia, a însumat totuși, peste 30.000 de kilometri, din care 12.500 pe teritoriul american traversați în 7 săptămâni. Și deși nu reprezintă nici o frântură din imensul spațiu American, a fost provocator ca efort, și mai mult decât suficient pentru a întrezări diversitatea psiho-culturală, social-demografică și economică a acestui univers: America libertăților și a libertinajului, America oportunităților și a provocărilor, a bogățiilor și disputelor, America potențialităților și paradoxurilor. Fărâma de efort, depusă în aceste călătorii, în acest scurt interval de timp, a fost pentru mine un prilej pentru a întrezări munca imensă, în plan misionar, pe care o desfășoară aici biserica noastră și slujitorii ei, călătorind iar și iar, în imensitatea teritoriul Canadei și a celor două Americi, un întins greu de cuprins, care nu își găsește comparații potrivite nicăieri în Europa, un întins ce solicită eforturi considerabile.
Dincolo de distanțele foarte mari, America strânge laolaltă multe contraste: prosperitate, și provocări economice, dispute sociale și politice, inflamate mult de apropiatele alegeri, cosmopolitism, imigranți și multiple fracturi întra-comunitare, tehnologii avansate, avangardism, invazia homeless-ilor, exhibiționism, libertinaj și o sete imensă pentru spiritualitate, emanciparea și hiper-emanciparea tinerilor în raport cu autoritatea părinților, dar și un adevărat cult pentru viața de familie, o atenție remarcabilă pentru cultura duhovnicească a interiorității omenești, o apetență pentru experiența comunitară a creștinismului ortodox, în comuniunea liturgică din spațiul eclezial.
Ca o constantă culturală, în mijlocul acestor realități provocatoare – în care luminile și umbrele se împletesc – am putut cunoaște modul în care își petrec viața și își desfășoară activitatea și misiunea, românii creștin-ortodocși. Pe lângă cerințele presante ale unei economii performante, alte presiuni au fost și încă mai sunt resimțite, în planul vieții cotidiene, de către cei ce locuiesc aici: instabilitatea pieței locurilor de muncă[2], situația gravă din piața imobiliară[3]. La aceste provocări se mai pot adăuga alte câteva urme lăsate de evenimentele ultimilor ani sau de cele chiar mai recente. Sunt cele care au marcat profund viața socială și culturală a nord-americanilor: pandemia CoVid-19, mișcările sociale precum ”me too” și ”black lives matter”, sau atacul de la Capitoliu de acum aproape 4 ani. Și, desigur, din acest inventar, nu pot lipsi situațiile și evenimentele apărute în ultimii doi ani și ultimele săptămâni: războaiele din Ucraina și Israel – în SUA sunt mulți ruși și ucrainieni dar și mulți evrei – dar și campania pentru alegerile prezidențiale, cu cele două tentative de asasinat asupra unui dintre candidații la funcția supremă în stat.
O atmosferă densă, cu o coloratură emoțională diversă, acoperă un spectru larg, de la exuberanță la îngrijorare. Dincolo de aceste provocări și problematici interne, economia americană este provocată de puternicii curenți ai economiei globale, de numărul mare de imigranți, care ignoră toate riscurile sau consecințele, trecând granițele și încercând să se stabilească în SUA. Și tot aici întâlnim un val de provocări culturale, sesizabile mai ales dacă este vorba despre privirea atentă a unui călător venit dintr-o societate conservatoare, obișnuit să trăiască într-o lume a valorilor tradiționale. Este vorba despre expresiile și practicile care aparțin diversităților emancipate, uneori surprinzătoare alteori tulburătoare, în forme prezente în societate, în spațiile publice, așa cum sunt ele discutate în școli și licee, în universități, organizații sau corporații.
Condiția creștinului ortodox în America de Nord: trei provocări
În acest decor social și informațional complex se desfășoară și se testează zi de zi, viața și activitatea românilor din SUA. Acesta este locul unde se instalează și pulsația comunităților noastre creștin-ortodoxe, oaze de românitate, de ospitalitate și prietenie. În calitate de cetățeni cu rezidență pe teritoriul american, românii sunt în situația de a împlini cerințele acestei societăți dezvoltate, care vizează – pentru siguranța zilei de mâine – o prestație excelentă, un volum de muncă considerabil și mult profesionalism aproape peste tot în sectorul serviciilor, în companiile de stat sau private, în sectorul financiar sau în cel de producției. În SUA, cine muncește, muncește serios. Indiferent dacă este vorba despre nativi sau imigranți. Aceasta este mai degrabă regula, decât excepția. Pe de altă parte cred, potrivit vizitelor și activităților mele din ultimii 5 ani pe teritoriul american, românii creștini ortodocși mai au cel puțin trei provocări importante, care se adaugă tuturor celorlalte.
Prima dintre ele decurge din însăși condiția de creștin-ortodox, întrucât viața spirituală implică o mărturie curată, onestă și curajoasă oferită în acest decor provocator. Este vorba despre a exprima, acolo unde este cazul, apartenența la și credința în Adevărul Hristos. Cultura organizațională și societală Nord-americană, viața comunităților mici și mari, formează un context organizat și concurențial deopotrivă, cu reguli clare, cu cerințe și așteptări bine formulate și adesea presante. Acestea sunt resimțite și în plan profesional dar și în ambientul social mai larg, în viața economică și financiară. În același timp, creștinismul ortodox, viața duhovnicească îl leagă pe om de Crucea și de Iubirea lui Hristos, care reprezintă, mai presus de orice altă condiționare, vocația lui primă și ultimă. Iar acestea nu se întâlnesc armonios de cele mai multe ori, iar creștinul care își dorește să păstreze amprenta vieții sale spirituale în suflet, în minte și în viață, se află într-un efort permanent de acomodare a contextului de viață socio-cultural la exigențele vieții duhovnicești. Și prin aceasta, cel ce luptă, poate câștiga o vigilență, mai multă acuratețe cu privire la detaliile care fac diferența între trăirea profund ancorată în viața Bisericii și apartenența formală.
Pe de altă parte, creștinii ortodocși români sunt provocați mereu, solicitați să facă un efort cultural considerabil pentru păstrarea limbii și identității lor, în orașele Nord-Americane care au, de cele mai multe ori un profil cosmopolit. În contextul multiculturalismului, identitatea și etosul tărâmului de origine este adesea resimțit de românii de aici ca fiind vital, de acestea legându-se strâns sensul vieții și starea de bine, confortul cultural și reperele de raportare la celelalte culturi și comunități. De aceea, familiile de vârstă mijlocie se luptă mult, în ambientul cultural policrom, pentru a salva și a consolida amprenta identității românești în viața și în profilul copiilor lor, în generațiile care vin. Chiar dacă ar fi să gândim totul doar în raport cu prezența numeroaselor comunități de creștini ortodocși, cum sunt cele care aparțin grecilor, sârbilor, ucrainenilor sau rușilor, chipul noii generații de tineri creștin-ortodocși născuți din părinți români, pe teritoriul SUA, este considerat drept centura care păstrează legătura de limbă și istorie, de etos și genealogie cu matricea românească.
Aceasta însă cere un efort susținut: cursuri de limbă română, cursuri de istorie a României, olimpiade de religie ortodoxă în parohiile ortodoxe ale românilor, evenimente culturale, zile dedicate comunităților românești, organizate periodic, săptămânal, lunar, anual...
În fine, și în același timp, românii creștin ortodocși, prețuind strămoșii și asumând responsabilitatea față de familia lărgită, păstrează și întrețin, printr-un alt efort constant, relația cu rudele din țară, în pofida distanțelor considerabile care îi separă de cei de acasă, din țară. Astfel încât, însoțiți adesea de copiii lor, ei vin iar și iar, 10-12.000 de kilometri anual, în România, pentru a le oferi copiilor șansa întâlnirii cu persoanele dragi și locurile de suflet, petrecând săptămâni în sânul familiei lărgite și în mănăstiri. Efortul lor de pelerinaj este considerabil mai mare decât cel pe care îl facem noi, plecând de la casele noastre, pentru a vizita locurile sfinte sau mănăstirile din țară sau din Grecia.
Provocări culturale și sociale pentru viața comunităților de credință
În privința tuturor acestor provocări majore, în locurile unde am desfășurat activități, am cunoscut români creștini, preocupați de viața lor în Biserica Ortodoxă a lui Hristos, care dau o mărturie admirabilă despre credință și despre Biserica Lui. Iar aceasta nu doar pentru că ei participă constant, cu receptivitate și implicare la liturghiile și slujbele săvârșite la finele săptămânii de lucru, ci și pentru că sunt implicați în proiectele derulate în comunitățile de care aparțin: activități de cateheză, școala de duminică, eforturile de construcție a lăcașului de cult sau amenajarea unor spații sociale anexe. Și, desigur, cu acest prilej, am cunoscut și preoți extraordinari, care asumă cu multă responsabilitate și cu o disponibilitate de efort considerabile, cu hărnicie și har, munca imensă de construcție și de edificare a comunităților din care fac parte.
În activitatea lor misionară, preoții întâmpină numeroase dificultăți. În primul rând, este vorba despre distanța considerabilă care separă reședința credincioșilor de locașul de cult. În SUA toate distanțele sunt sau dacă nu sunt, par să fie mai mari decât toate distanțele din Europa... Acest aspect îngreunează participarea constantă la viața parohiei. Pe de altă parte, este vorba de legislația și reglementările, obligațiile și formalitățile pe care trebuie să le îndeplinească cineva pentru a scrie și primi aprobările necesare care să permită realizarea unui proiect de construcție sau amenajarea unui locaș de cult sau a unui spațiu sociale. Toate aceste construcții, destinate să găzduiască evenimente sau lecții de cateheză, fie că sunt clădiri în toată regula sau simple anexe, necesită investiții de timp și resurse considerabile, dar și o atenție sporită pentru respectarea regulilor de ordin financiar, economic sau administrativ[4].
Pe lângă aceste probleme, de ordin administrativ, preoții sunt chemați să acopere asistența duhovnicească, îndrumarea spirituală a credincioșilor, iar aici sunt de asemenea numeroase provocări. Există probleme de cuplu care privesc practicile vieții spirituale sau altele legate de educația copiilor, mai ales în sânul familiilor mixte (româno-americane). Pe de altă parte, sunt provocări de ordin economic sau profesional pe care le întâmpină unii credincioșii din parohii, întrucât rămân pentru o perioadă de timp fără serviciu, fiind nevoiți să se mute, pentru a spori șansele redresării financiare, în alte localități sau state. Căutarea unei slujbe stabile și bine plătite reprezintă o provocare importantă în SUA. Toate acestea pun în dificultate lucrarea preotului orientată mereu către strângerea comunității în jurul Bisericii. Pentru a contracara provocările profesionale și economice, probleme rezidențiale sau cele care privesc alegerea unei școli bune pentru copii, probleme care acționează de regulă centrifug, destructurant, preoții caută să desfășoare iar și iar activități care să sporească timpul de interacțiune a familiilor de credincioși în spațiul bisericii, pentru a strânge tot mai mult legăturile inter-familiale ale familiei lărgite. Diversele activități, desfășurate la finele săptămânii, ele însele cerând un efort consistent, pot mări gradul de participare și de aderență a credincioșilor la pulsul viu al comunității de credință. În multe locuri însă, participarea este considerabil îngreunată de faptul că, fie și pentru credincioșii care locuiesc pe raza aceleiași comunități (cum este cazul în Seattle sau New York) sosirea în timp util la activități, se face cu dificultate. Traficul rutier prelungește, pentru cei situați mai departe, uneori cu două ore mai mult timpul alocat pentru transportul către locul evenimentului. (În felul acesta, o activitate desfășurată sâmbătă dimineața de exemplu, ocupă – incluzând și duratele necesare pentru deplasarea până la locația Bisericii și înapoi către casă, jumătate din zi, descurajând prin aceasta pe mulți în privința intenției de a participa.)
Totuși preoții, ajutați de credincioșii fervenți, obișnuiți să participe la activitatea misionară și catehetică a Bisericii, nu abandonează efortul și lupta cu provocările acestei societăți, pentru a continua să pună în lumină adevărul și împlinirile vieții comunitare spirituale. Și este deopotrivă multă hărnicie și mult har în această muncă. De fapt, harul mult aduce hărnicie multă.
Multe bucurii și semnele unei munci asidue
În fiecare dintre comunitățile în care am participat am remarcat hărnicia și dărnicia preoților și strădania slujitorilor de a spori tot mai mult legătura credincioșilor cu Biserica și cu ceilalți membrii din comunitate.
În Austin, la Biserica Sf. Maria, am fost plăcut surprins de implicarea și ajutorul consistent al credincioșilor, oferit părintelui Gabriel, în pregătirea dosarului tehnic, economic și administrativ și financiar-bancar pentru ca proiectul de construcție al noului locaș de cult, să poată primi aprobare de la toate birourile de resort ale autorităților texane. În zilele în care am fost acolo, însăși primarul localității a participat la sfințirea locului unde urma să înceapă construcția noului locaș de cult. Mulți credincioși, însetați de dorința de a experia și câștiga cât mai mult de pe urma experiențelor oferite în ateliere și conferințe, au participat la toate activitățile prilejuite de Praznicul Nașterii Maicii Domnului dar și de cele legate de Sfințirea noului loc de construcție al noii biserici, fără să lipsească de la atelier și de la conferința programate în acele zile[5].
În San Antonio, la Biserica Sf. Ioan Cassian, am remarcat un interes crescut pentru tematicile referitoare la provocările vieții spirituale în contextul societății actuale și pentru sesiunile atelierului dar și atmosfera foarte prietenoasă, conturată la întâlnirea cu participanții. De asemenea, am remarcat un excelent obicei de viață comunitară, prezent și la comunitatea din Austin, și la cea din Sacramento, un obicei pentru care în San Antonio părintele Valentin Ilieș și preoteasa Cristina au trudit ani de zile: după fiecare liturghie de duminică, credincioșii rămân să îi pomenească pe cei adormiți, să îi sărbătorească pe cei care au avut ziua de naștere în cursul săptămânii, să le ofere cadouri pentru aceștia și să servească masa împreună, petrecând ore întregi împreună, bunici și părinți, adulți și copiii. Întâlnirea prilejuită de Sfânta Liturghie din fiecare duminică, se încheie de regulă, în jurul orei 17.00, ceea ce poate reprezenta o adevărată duminică petrecută în familia lărgită a Bisericii[6].
În comunitatea din Sacramento, din California, la Biserica Învierea Domnului, am putut vedea, de data aceasta în forma finalizată, o spațioasă clădire destinată activităților sociale ale comunității, construită prin implicarea credincioșilor comunității sub coordonarea Părintelui Teodor Gîrlonța. Întâlnirea care a urmat conferinței, cu cina luată împreună cu participanții și interacțiunea avută acolo, a dovedit cât de important este să existe un astfel de spațiu generos, care să ofere confort și așezare lăuntrică, pentru a împleti vieți și biografii[7].
În Vancouver, la Parohia Sf. Nicolae din Surrey, am reîntâlnit un preot minunat, Pr. Cornel Dragomir, care cu mult dor și drag de țară, a amenajat în fața Bisericii o adevărată gradină a comemorării românești, având acolo bustul lui Mihai Eminescu și un stâlp cu indicatoare ce marcau distanța până la Iași (8921 km), Timișoara (8894 km), locații mult mai îndepărtate decât Polul Nord (2235 km)! În curtea generoasă și în spațiile destinate activităților cu caracter social, comunitatea de aici desfășoară numeroase activități destinate copiilor, adolescenților și părinților.
Un interes deosebit pentru temele dialogului dintre medicină și spiritualitate creștină am întâlnit în Parohia Sf. Gheorghe din New Westminster, BC, Canada. Conferința desfășurată acolo, după slujba Vecerniei, a avut multe ecouri deosebite iar la cina servită împreună cu participanții, Părintele Nicu Liuță, având deja studii, preocupări și practică în biologia și în aria serviciilor medicale, s-a arătat foarte interesat de posibilitatea de a extinde vizibilitatea acestei prezențe iluminatoare a teologiei creștine în sfera științelor și a îngrijirii medicale și a psihoterapiei.
În 9 octombrie, în Las Vegas, la Biserica Sf. Gheorghe și Sf. Dimitrie cel Nou”, am avut bucuria să-l reîntâlnesc pe Părintele Mihail care a reușit, cu ajutorul unor doamne inimoase (dna vicepreședintă Camelia și doamna Liza) să faciliteze o conferință dedicată unor teme cheie situate la confluența dintre viața spirituală și neuroștiințe: îngrijirea de sine, voința, blândețea și flexibilitatea cognitivă. Deși timpul a fost extrem de limitat, conferința a beneficiat de reacții, întrebări și discuții vii, dovadă că temele propuse de participanții la întâlnire au fost în strânsă legătură cu preocupările lor. Comunitatea din Las Vegas, o adevărată oază de românitate, este strânsă în jurul unui spațiu de închinare deosebit, care iradiază pace, liniște interioară și bucurie, la fel cum și creștinii pe care i-am întâlnit[8].
O experiență deosebită s-a consumat în comunitatea Bisericii ”Sf. Treime” din Los Angeles, joi 10 octombrie, întrucât două zile mai târziu, în 12 octombrie, era ziua de prăznuire a Sfinților Prov și Andronic a căror Sfinte Moaște se află în acest locaș de cult. Din acest motiv, Pr. Constantin Alecse a rânduit slujba Acatistului, pentru seara zilei de 10 octombrie, înainte de conferința programată. Slujba a fost oficiată împreună cu Pr. Nikodim Bibarț mai mulți în prezența multor credincioși, între care și doamna Lucia Sava, Consulul General al României la Los Angeles. Dup Slujba Acatistului, la care au participat un număr considerabil de credincioși, ținând seama că activitatea a fost în timpul săptămânii, a urmat o cină și conferința ”Liniștea interioară și zgomotul lumii”. Întrebările și interacțiunea cu credincioșii participanți la întâlnire au evidențiat o preocupare reală a celor prezenți pentru prezervarea acasă, la serviciu și în viață, a ambientului adecvat pentru viața duhovnicească – o adevărată provocare dacă este să ne gândim la faptul că în raport cu locația întâlnirii noastre, celebrul și provocatorul cartier Hollywood, principalul centru al industriei cinematografice și de televiziune americane, este la 16 minute de mers cu autoturismul[9].
O bucurie specială a fost revederea după mai mulți ani, a comunităților românești creștin-ortodoxe din Atlanta. Am fost impresionat de realizările deosebite ale Părintelui Nicolae Clempuș, care a finalizat amenajarea unor spații generoase pentru activitățile catehetice destinate copiilor și tinerilor, precum și de interesul, preocuparea intensă a părinților din parohie cu privire la educația copiilor. Atelierul desfășurat pentru comunitatea Pr. Nicolae și a Pr. George Acsente, dar și conferința susținută pentru românii din Atlanta au fost un excelent prilej de reflecție cu privire la provocările pe care le ridică astăzi societatea informațională și circulația liberă a capitalului simbolic, în universul digital, mai ales ținând seama de faptul că puține lucruri sunt adecvate vârstelor mici și celor aflați în perioada de creștere și de formare. Am avut bucuria să particip alături de cei doi preoți și de familiile lor, la o întâlnire plină de folos și de bucurie, acasă la una dintre familiile minunate ale acestui loc: Șandor Doru și Mihael. La întâlnire au participat mulți alți credincioșii din cele două comunități, iar interacțiunea și dialogul purtate cu mult energie și atenție, au fost pentru mine semnul unei preocupări vii privitoare la educația copiilor și viața familiei în lumina vieții spirituale creștin ortodoxe.
O preocupare de acest fel am regăsit și în comunitatea Bisericii ”Sf. Nicolae și Sf. Gheorghe” din New York, unde a fost organizată o conferință despre Rolul atașamentului în educația copiilor și adolescenților și în viața de familie. M-am bucurat să regăsesc aici gazda primitoare, Părintele Marius Dumitrescu împreună cu Florina, Petru și Danielle Radu, împreună cu alți câțiva credincioși. La ceas de seară, departe de zgomotosul Manhattan, am putut adânci diverse înțelesuri atașamentului și maniera în care noi, în calitate de părinți, în rolurile pe care le avem în familie (de soț sau soție) dar și în familia lărgită și în cercurile de prieteni, suntem chemați să le acoperim. Am descoperit împreună modul minunat cum experiența vieții spirituale în ortodoxie se dovedește a fi o împlinire a nevoilor și a căutărilor de atașament care primesc răspuns deplin în viața bisericii, în Sfintele taine, în iubirea lui Dumnezeu, în purtarea de grijă a Maicii Domnului și în fine, și deplin, și prin toate acestea, îăn Pronia divină.
Ospitalitate, dragoste, speranță și mulțumiri
Pe lângă aceste comunități cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel și a Înaltpreasfințitului Nicolae, și la invitația Înaltpreasfințitului Nathaniel, am desfășurat o serie de activități și în comunitățile de români ortodocși din locațiile menționate, fiind primit cu multă căldură, grijă și dragoste frățească de Pr. Constantin Lăpuștea (Biserica ”Înălțarea Sfintei Cruci”, San Jose), Pr. Gabriel Agoston (Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, Portland) și de domnul Ionuț Gusu, din Seattle. De asemenea, s-au îngrijit cu multă generozitate, de șederea și de numeroasele activități desfășurate pe parcursul mai multor zile, pr. Gabriel Ilieș (Austin), Pr. Valentin Ilieș (San Antonio), Pr. Protopop Nicolae Lăpuște (Parohia Sf. Treime, Vancouver), Pr. George Acsente (Biserica ”Sf. Constantin și Elena”, Atlanta) și Pr. Ioan Cătană (Biserica Sf. ”Trei Ierarhi”, Seattle). Părinții au sprijinit în mod direct desfășurarea acestor activități, susținerea conferințelor și desfășurarea atelierelor.
Ospitalitatea și căldura tuturor românilor este o excelentă mărturie despre potențialul iluminator pe care îl poate oferi spiritualitatea creștin ortodoxă în acest spațiu vast al lumii. Însă lumina plină de dragoste și ospitalitate, de râvnă și virtuți ancorate în Hristos nu oferă doar o mărturie edificatoare pentru continentul Nord-american, aflat în miezul unor tensiuni și provocări decisive pentru viitorul imediat. Ortodoxia românească poate uni și destinele românilor din SUA, prin mila Domnului, sporind prin aceasta mărturia de viață în comuniune, ancorată în cerul iubirii dumnezeiești arătată în Fiul lui Dumnezeu făcut Om și al Sfintelor Taine ale Bisericii Lui. Cu ajutorul Domnului, și cu binecuvântarea ierarhilor să se înmulțească aceste lucrări!
În final, adresez mulțumiri, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și Înaltpreasfințitului Teofan pentru binecuvântările acordate, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae, pentru invitație, Înaltpreasfințitului Părinte Nathaniel pentru invitație, dar și organizatorilor acestui turneu, Pr. Gabriel Ilieș din Austin și Ionuț Gusu din Seattle. Organizatorii au depus un efort considerabil pentru programarea deplasărilor, asigurarea locurilor de cazare, publicitatea evenimentelor și toate celelalte detalii ale activităților și au avut în permanență grijă de mine.
Dacă judecăm cantitativ, ne-am putea înșela: 14 conferințe și 4 ateliere, desfășurate în 7 state din SUA și într-o provincie din Canada, după 30.000 de kilometri parcurși în 7 săptămâni, ar putea să pară un program încărcat. Însă nu este decât o picătură infimă într-un ocean imens de nevoi misionare câte există în comunitățile românilor ortodocși din America de Nord, un mic ajutor oferit celor care împlinesc aici în fiecare zi lucrarea misionară. Încât, cu toate dificultățile acestor deplasări lungi, eforturile sunt întâmpinate cu multă bucurie de frații noștri de peste ocean, încât ele sunt binevenite în continuare.
LINIȘTEA INTERIOARĂ ȘI ZGOMOTUL SOCIETĂȚII DE CONSUM
Turneu de conferințe și ateliere în SUA și Canada,
6 septembrie – 15 octombrie
Locații, interval și observații
6-16 Septembrie, TEXAS
6-8 Septembrie, Austin
Biserica ”Nașterea Maicii Domnului”, Pr. Gabriel T. Ilieș
200 Monaco Drive, Cedar Park TX 78613
6-7 Septembrie, Austin
Atelier: Cultivarea atașamentului (durata activității: 9 ore)
7 Septembrie, Austin
Cuvânt la vecernia Sărbătorii Nașterii Maicii Domnului
8 Septembrie, Austin
Conferință: Să cad pe gânduri sau să le strunesc
14-16 Septembrie, San Antonio
Biserica ”Sf. Ioan Cassian”, Pr. Valentin D. Ilieș
1801 W Thorain Blvd, San Antonio TX 78201
14-15 Septembrie, San Antonio
Atelier: Cultivarea atașamentului (durata activității: 14 ore de lucru)
16 Septembrie, San Antonio
Conferință: Dezvoltarea personală în oglinda Schimbării la față a Domnului
20-22 Septembrie, CALIFORNIA
20 Septembrie, Hayward
Biserica ”Sf. Înviere”, Pr. Octavian Mahler (ROEA) - Hawaii
26050 Kay Ave, Hayward CA 94545
Conferință: Taina Persoanei. Despre câteva modele științifice recente privitoare la conștiință și posibile semnificații spirituale
21 Septembrie, San Jose
Biserica ”Sf. Cruce”, Pr. Constantin și Pr. Florin Lăpuștea (ROEA)
1401 S Shite Road, San Jose, CA 95127
Conferință: Puterea voinței și nevoințele vieții spirituale. Descoperiri neurofiziologice recente și observații filocalice despre beneficiile și provocările autocontrolului.
22 Septembrie, Sacramento
Biserica ”Sf. Înviere”, Pr. Alin T. Gîrlonța
3250 U Street, Antelope CA 95843
Conferință: Suferința și înțelesurile ei. Scurt inventar neuroștiințific și filocalic.
26-27 Septembrie, OREGON
26 Septembrie, Portland
Sf. Maria, Pr. Gabriel Agoston (ROEA)
13505 SE Stark ST Portland OR 97233
Conferință: Despre uz și abuz în utilizarea dispozitivelor digitale. Efecte negative și reguli de utilizare pentru părinți și adolescenți
27 septembrie – 1 octombrie, WASHINGTON STATE
27-1 Octombrie, Seattle
Biserica ”Sf. Trei Ierarhi”, Pr. Ioan Catană (ROEA)
6402 226th St SW Mountlake Terrace WA 98043, Washington, SUA
27-28 septembrie, Seattle
Atelier: Cultivarea atenției (durata activității: 10 ore lucru)
30 septembrie, Seattle
Conferință: Despre calm și blândețe în educația copiilor și în viața de familie. Costuri și beneficii medicale și spirituale.
3-6 octombrie; BRITISH COLUMBIA, Canada
4 octombrie, Vancouver
Biserica ”Sf. Gheorghe”, Pr. Nicu Liuță
1932 8th Ave, New Westminster, Vancouver
Conferință: Despre calm și blândețe în educația copiilor. Costuri și beneficii medicale și spirituale
5 octombrie. Vancouver
Biserica ”Sf. Nicolae”, Pr. Corneliu Dragomir
8683 Harvey Road, Port Kells, Surrey, Vancouver
Conferință: Părinți și adolescenți: Război și pace.
6 octombrie, Vancouver
Biserica ”Sf. Treime”, Pr. Nicole Lăpuște (ROEA)
220 Carnavron St New Westminster, Vancouver
Conferință: Puterea voinței și nevoințele vieții spirituale. Descoperiri neurofiziologice recente și observații filocalice despre beneficiile și provocările autocontrolului.
9 octombrie, NEVADA
9 Octombrie, Las Vegas
Biserica ”Sf. Gheorghe și Sf. Dimitrie cel Nou”, Pr. Mihai Bălan
1250 South Jones Blvd, Las Vegas, NV 89146
Conferința: Despre îngrijirea de sine și despre lepădarea de sine în era industriei de self-care.
10 Octombrie, CALIFORNIA
10 Octombrie, Los Angeles
Biserica ”Sf. Trei Ierarhi”, Pr. Constantin Alecse
3315 Verdugo Rd, Los Angeles, CA 90065
Conferința: Liniștea interioară și zgomotul lumii.
11-13 octombrie, GEORGIA
11-12 Octombrie, Atlanta
Biserica ”Sf. Constantin și Elena”, Pr. George Acsente (ROEA)
664 Dickens Rd NW, Lilburn, GA 30047, Atlanta
Atelier: Cultivarea atașamentului (durata activității: 14 ore)
13 Octombrie
Biserica ”Sf. Maria”, Pr. Nicolae Clempuș
2875 Winder Hwy, Dacula GA 30019, Atlanta
Conferință: Despre calm și blândețe în educația copiilor și în viața de familie. Costuri și beneficii medicale și spirituale
14-15 octombrie NEW YORK
15 octombrie
Biserica ”Sf. Nicolae și Sf. Dumitru”, Pr. Marius Dumitrescu
4503 48th Ave, Woodside, NY 11377, New York
Conferință: Importanța Atașamentului în Familie, în Educație și în Viața Spirituală
________________________________________________________________________
[1] Pentru cineva care citește aceste rânduri și are ca repere doar tiparele culturale ale societății actuale, acest parcurs pregătitor pentru călătorie, ar putea să pară superfluu. În ambientul post-post-modernității confuzate și rănite, libertatea de a exprima tot ce gândești, și de a face tot ceea ce vrei, după bunul plac, a ajuns să fie considerată uneori singura dovadă a curajului. Este accentuată iar și iar ideea libertății și autonomiei persoanei, un fel de neatârnare a ei, pentru desprinderea cugetării și acțiunilor persoanei de toate autoritățile și afilierile posibile. Este apreciată mult pofta de a judeca orice și totul cu propria minte, și de a acționa oricum, doar dacă simți, sau așa cum îți dorești, pur și simplu. Autonomia e prezentată drept indicator al curajului, dovadă a puterii personale, semnul maturității sau al normalității. Să fii așa, este singura formă de a rămâne autentic. Este ascunsă aici o premisă considerată la rândul ei curajoasă, anume că în mintea omului sunt deja adunate toate realitățile, toate înțelesurile necesare, și tot el deține și toate pârghiile pentru deciziile cele mai bune și pentru acțiuni fără greșeală. Spiritualitatea creștină așază totul după o altă logică, ancorată în ascultarea iubitoare a Fiului față de Tatăl, din care decurge o ierarhie cerească și pământească, duhovnicească și eclesială, în care fiecare se face ascultător față de cel mai mare și rămâne plin de recunoștință față de cei cărora le-a fost ucenic. Judecând în grabă, această structurare creștină a relațiilor interpersonale și inter-instituționale, ar putea fi considerată total neadecvată pentru prezentul nostru, dominat de libertatea exprimării și a manifestărilor. Însă nu este așa. Dimpotrivă, perspectiva centrată pe autonomia subiectului, care este îndreptățit să vorbească orice, oricând, cu siguranța că nu poate greși, cu dreptul de a avea propriul punct de vedere, este amendată astăzi chiar de unele explorări psihologice și organizaționale ale inteligenței. Se evidențiază, în acest fel, într-o minunată convergență cu observațiile filocaliei, faptul că noi, ca oameni, realizăm o cunoaștere împreună, printr-un efort comun și ca rezultat al acestei cooperări. Pe de o parte, nimeni nu este nimic prin sine, fiecare fiind tributar multora, ceea ce știm, oricât de multe am ști, prezentând în mod inerent limite de valabilitate (O excelentă lucrare aici este semnată de Steven Sloman și Philip Fernbach, Iluzia cunoașterii, Editura Publica, 2017). Pe de altă parte, chiar experții, pe măsură ce se simt tot mai siguri pe ei înșiși, mai autosuficienți, sunt expuși mai mult riscului de a greși. (O altă lucrare excelentă pentru aspecte de acest fel e semnată de Tali Sharot, Mintea influentă, colecția Introspectiv, Editura Litera, 2020). În fine, experiența puterii personale (hrănită sau întărită de obișnuința unor expresii sau acțiuni libere) ar putea eroda în timp maniera de a trăi. Exercițiul repetat al puterii, fără supravegherea atentă a sinelui, alungă dispoziția pentru recunoștință, cel aflat în plină exercițiu de putere fiind pasibil de a deveni tot mai puțin sensibil și tot mai puțin îndatorat față de cei care l-au ajutat să crească. (În acest sens, Dacher Keltner a scris o excelentă lucrare, Paradoxul puterii, Editura Curtea Veche, București, 2018.)
[2] Vezi Anca Dumitrescu, Creşterea numărului de posturi non-agricole din SUA a fost revizuită în scădere cu 818.000, potrivit Departamentului Muncii, 22 august 2024, online la https://www.news.ro/economic/cresterea-numarului-de-posturi-non-agricole-din-sua-a-fost-revizuita-in-scadere-cu-818-000-potrivit-departamentului-muncii-1922402822002024080521708937.
[3] Vezi Ștefan Stan, Criza imobiliară din SUA devine o problemă critică în alegerile prezidenţiale. Dobânzile ridicate au dus la stagnare pieţei, apartamente mai puţine şi chirii exagerat de scumpe, în ziarul Financiar, 17 august 2024, disponibil online în https://www.zf.ro/eveniment/criza-imobiliara-din-sua-devine-o-problema-critica-in-alegerile-22463747.
[4] Îmi amintesc o situația în care părintele Gabriel Ilieș relata despre condițiile pe care a trebuit să le îndeplinească proiectul noii biserici. Nu este vorba doar despre pregătirea și obținerea unei aprobări de construcție a unui nou locaș de cult, pentru care au fost angajate cheltuieli în valoare de un milion de USD, ci și detalii care privesc pașii prealabili, care prefațează aceste pregătiri. După susținerea conferinței și desfășurarea atelierului, în seara ultimei zile din programul meu în Austin, am ajutat la strângerea odoarelor sfinte ale Bisericii, întrucât a doua zi vechiul locaș de cult, în care s-a slujit mulți ani, urma să fie demolat. Toate aprobările proiectului de construcție fuseseră obținute, doar că în ziua imediat următoare, echipaje ale poliției au sosit la fața locului pentru a verifica dacă acordurile primăriei prevedeau toate operațiunile care erau în curs – tăierea copacilor și celelalte operațiuni de demolare.
[5] Mai multe detalii despre activitatea desfășurată în comunitatea Bisericii ”Sf. Maria” din Austin, aici: https://www.mitropolia.us/index.php/ro/1739-zilele-hramul-misiunii-nasterea-maicii-domnului-din-austin-texas.
[6] Mai multe detalii despre activitatea desfășurată în comunitatea Bisericii ”Sf. Ioan Cassian” din San Antonio, aici https://www.mitropolia.us/index.php/ro/1745-tabara-duhovniceasca-la-san-antonio-texas.
[7] Mai multe detalii despre activitatea desfășurată în comunitatea Bisericii ”Învierea Domnului” din Sacramento, aici: https://www.mitropolia.us/index.php/ro/1746-conferinta-despre-valentele-suferintei-la-sacramento-ca.
[8] Mai multe detalii despre activitatea desfășurată în comunitatea Bisericii ”Sf. Gheorghe și Sf. Dimitrie cel Nou” din Las Vegas, aici: https://www.mitropolia.us/index.php/ro/1755-intalnire-de-suflet-cu-parintele-arhidiacon-adrian-sorin-mihalache-in-las-vegas.
[9] Mai multe detalii despre activitatea desfășurată în comunitatea Bisericii ”Sf. Treime” din Los Angeles, aici: https://www.mitropolia.us/index.php/ro/1759-slujba-acatistului-sfintilor-tarah-prov-si-andronic-si-conferinta-p-arhid-prof-dr-adrian-sorin-mihalache-la-los-angeles.