La cincizeci de zile după Sf. Paşti prăznuim trimiterea Duhului Sfânt în lume, Duhul promis de Mântuitorul ucenicilor, Duhul ca alt Mângâietor care să se sălăşluiască între noi şi să împlinească lucrarea de mântuire a lui Hristos. Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor în clipele Creaţiei îngrijing şi rânduind făptura ieşită din mâna lui Dumnezeu. Acum Duhul este retrimis de Hristos cel Înălţat la ceruri. Ceea ce înseamnă că omul şi toată creaţia pierduseră Duhul. Dar dacă l-au reprimit, omul şi creaţia trebuie să se arate purtători de Duh.
Despre acestea ne vorbeşte Sf. Apostol Pavel în Epistola către Galateni: „Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm” (Galateni 5, 25). Şi tot apostolul neamurilor ne vorbeşte despre roada Duhului: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunda răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Galateni 5, 22-23). Lista roadelor Duhului începe cu dragostea, cea care ne identifică ca şi creştini: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13, 35). Dar nu continuă, cum ne-am fi aşteptat, cu credinţa, ci cu bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine şi numai apoi credinţa. Aceasta poate pentru că, vorbind de Duhul ce se pogoară peste creştini, Sf. Pavel este preocupat întâi să dovedească această pogorâre prin virtuţile evidente care descoperă starea creştinului peste care s-a pogorât Duhul. Cel ce a primit Duhul are bucurie, pace, bunătate şi toate celelalte virtuţi enumerate de Sf. Pavel. Iar acestea pot fi percepute de ceilalţi, de cei de nu au primit Duhul, de cei ce se întreabă încă ce înseamnă să fii creştin. Însuşi Apostolul Pavel prezintă roadele pogorârii Duhului în opoziţie cu „pofta trupului”. El enumeră „faptele trupului” (Galateni 5, 19-21), afirmând că cei ce le fac nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
La pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli aceştia au început să vorbească în limbi, iar cei ce îi ascultau înţelegeau fiecare în limba lui. Vorbirea în limbi şi înţelegea acestei vorbiri au fost semnele minunii pogorârii Duhului. Semnele pogorârii Duhului peste noi, creştinii de acum, sunt cele enumerate de Sf. Pavel. Cei ce avem Duhul avem şi dragoste şi putem oferi în jurul nostru bucuria, pacea, blândeţea, facerea de bine. Unii ca aceştia se arată vase ale Duhului şi mărturisitori ai evenimentului Cincizecimii de acum 2000 de ani. Căci Duhul lucrează de atunci în Biserică, lucrează mântuirea noastră în Biserică, care este tocmai trecerea de robia trupului, cu faptele ei, la libertatea Duhului, cu roadele ei.
Nu poate fi îndemn mai potrivit la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt decât acela de a cere Duhul şi a-l lăsa să lucreze această schimbare în fiecare dintre noi. Şi atunci vom avea fiecare, şi împreună cu noi lumea întreagă, bucuria, pacea, bunătatea pe care ni le dorim!
† Mitropolitul Nicolae