Cu binecuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos și ocrotirea Maicii Domnului, Misiunea Sf. Martiri Brâncoveni din Fairfield, Connecticut și-a sărbătorit hramul sâmbătă și duminică, 18-19 august 2018, în prezența IPS Mitropolit Nicolae.
Sâmbătă seara s-a săvârșit slujba Vecerniei în sobor de preoți sub protia IPS Nicolae. Au slujit Pr. Marius Lazăr, preot paroh, Pr. Marius Dumitrescu de la parohia Sf. Nicolae din New York, Pr. Ionuț Voicu de la parohia Izvorul Tămăduirii din Long Valley, NJ și Pr. Daniel Moldovan de la parohia Schimbarea la față a Domnului din Manchester, CT (ROEA). IPS Mitropolit Nicolae a vorbit credincioșilor despre importanța lucrării tipografice a Sf. Martir Constantin Brâncoveanu pentru promovarea limbii române liturgice prin tipărirea primei ediții complete a Sf. Scripturi în limba română și a mai multor cărți de cult.
Sărbătoarea Misiunii a continuat duminică cu Sf. Liturghie săvârșită de IPS Nicolae, Pr. Marius Lazăr și Protosinghel Vincențiu Temirov de la Mânăstirea Sf. Dimitrie cel Nou, Middletown, NY. Biserica a fost plină de credincioși care, chiar departe de țara în care s-au născut, se străduiesc să păstreze credința ortodoxă și să urmeze exemplul de mărturie și jertfă creștină a Sfinților Martiri Brâncoveni. Răspunsurile la Sf. Liturghie au fost date de către frumosul cor format din credincioșii Misiunii conduși de către doamna Iuliana Roată. Am avut bucuria să avem în mijlocul nostru și pe Consulul General al României la New York, domnul Cătălin Dancu și pe doamna Dana Bucin, Consul Onorific al României în statul Connecticut.
La sfârșitul Sf. Liturghii, IPS Mitropolit Nicolae a explicat pericopa evanghelică din Duminica a 12-a după Rusalii despre alegerea potrivită pe care trebuie să o facem dacă dorim să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu, a urmării lui Hristos, nu a lumii. Apoi a vorbit despre misiunea și moartea martirică a Sf. Constantin, dimpreună cu cei patru fii, Constantin, Ștefan, Radu și Matei și sfetnicul Ianache. IPS Nicolae i-a îndemnat pe credincioși să fie mărturisitori ai credinței ortodoxe pe pământ american, cerând ocrotirea Sf. Martiri Brâncoveni.
Pr. Mihai Lazăr a fost instalat oficial ca și preot paroh, IPS Nicolae înmânându-i Sf. Evanghelie, sfânta cruce și cheile bisericii. IPS Nicolae l-a îndemnat pe preot să își asume cu responsabilitate noua misiune, iar pe credincioși să îi stea în ajutor și să lucreze împreună pentru bunul spor al Misiunii.
Această zi binecuvântată s-a încheiat cu o agapă frățească organizată în sala socială a bisericii prin stradania doamnelor bucătărese, credincioase ale Misiunii. În semn de bun venit, doamna preoteasă a primit un buchet cu flori, iar Părintele Marius un tort cu ocazia zilei de naștere.
Pentru toate aceste bucurii, mulțumim tuturor celor care au participat și au organizat hramul Misiunii Sf. Martiri Brâncoveni, rugându-L pe Bunul Dumnezeu să îi binecuvinteze și să îi ocrotească!
Pr. Marius Lazăr