La Duminica Cincizecimii, Parohia Sf. Treime din Troy și-a serbat hramul. Ca în fiecare an, cu acest prilej, IPS Mitropolit Nicolae a fost prezent în mijlocul credincioșilor comunității noastre. Zilele de sărbătoare au început prin slujirea Vecerniei de către IPS Nicolae, înconjurat de un sobor de preoți de la Bisericile ortodoxe românești din zona Detroit: Pr. Laurence Lazar (Catedrala Sf. Gheorghe, Southfield), Pr. Aurel Sas (Biserica Sf. Simion, Westland), Pr. Ștefan Vlad (Biserica Sf. Teodora de la Sihla, Royal Oak) și Pr. Călin Barbolovici, paroh. După slujba Vecerniei s-a oficiat slujba de Te Deum de mulțumire pentru purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de neamul și țara noastră, precum și pentru faptul că în acest an sărbătorim Centenarul înfăptuirii statului național unitar român prin realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. La sfârșitul slujbei au fost sfințite steagurile care vor rămâne în biserică pentru a da mărturie despre jertfelnicia și dragostea cu care înaintașii s-au străduit să împlinească unirea într-o singură țară. În încheiere, IPS Nicolae a vorbit despre importanța și semnificația actului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.
Tema Marii Uniri a constituit subiectul programului prezentat de copiii de la Școala Duminicală, pe scena sălii sociale, program format din poezii și cântece patriotice. La sfârșitul prezentării, toți participanții au dansat Hora Unirii. De asemenea, cu binecuvântarea PF Patriarh Daniel, IPS Mitropolit Nicolae a pus la dispoziția parohiei noastre un set de imagini din arhiva Bibliotecii Sf. Sinod, realizate în vremea Marii Uniri. Fotografiile au fost expuse în sala socială spre vizionare. Seara s-a încheiat cu cina la care au fost invitați toți participanții.
Duminică, la Sărbătoarea Pogorârii Sf. Duh, IPS Mitropolit Nicolae a slujit Sf. Liturghie arhierească, asistat de Pr. Călin și Diaconul Aurel. La momentul rânduit, IPS Nicolae s-a rugat pentru odihna sufletelor ctitorilor, binefacătorilor, slujitorilor și credincioșilor bisericii Sf. Treime. În cuvântul de învățătură, IPS Nicolae i-a îndemnat pe credincioși să folosească timpul dat nouă de Dumnezeu pentru a ne strădui să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu și să nu fim indiferenți față de Duhul Care ni se dă în fiecare Sf. Liturghie, încercând să culegem roadele Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, credința, facerea de bine, curăția. A vorbit apoi despre aniversarea Centenarului Marii Uniri, remarcând rana dezbinării care există încă între românii ortodocși din America.
În timpul mesei festive de după Sf. Liturghie, copiii de la Școala Duminicală au susținut un nou program, format din piese de muzică instrumentală încheiat cu Hora Unirii.
La întoarcerea spre Chicago, IPS Nicolae, însoțit de Pr. Călin și un grup de credincioși, a poposit în cimitirul de la Vatra Românească din Grass Lake, Michigan, unde s-a rugat pentru odihna sufletelor credincioșilor Bisericii Sf. Treime înmormântați aici, precum și la mormântul P. Cuv. Arhimandrit Felix Dubneac, cel care a pictat icoanele de pe iconostasul Bisericii Sf. Treime din Troy și din multe biserici românești din Statele Unite și Canada.
Pr. Călin Barbolovici