Praznicul Înălțării Domnului, joi 17 mai 2018, a fost sărbătorit cu mare bucurie la Catedrala Sf. Împărați Constantin și Elena din Chicago. IPS Mitropolit Nicolae a slujit Sf. Liturghie împreună cu preoții Catedralei. După Sf. Liturghie a fost săvârșit parastasul pentru eroii neamului românesc, pomeniți în mod special la praznicul Înălțării. Împreună cu eroii, au fost pomeniți și făuritorii României Mari, cu ocazia Centenarului sărbătorit în acest an.
În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Nicolae a tâlcuit semnificația praznicului Înălțării. Hristos cel Înviat se înalță acum la ceruri și stă de-a dreapta Tatălui, ”plinind rânduiala cea pentru noi și cele de pe pământ împreunându-le cu cele cerești”, după cuvintele Condacului sărbătorii. Fiul lui Dumnezeu Întrupat în pântece Fecioarei, Cel ce a pătimit ca om pe Cruce, a murit și a biruit moartea prin Înviere, acum se întoarce în sânul Sf. Treimi împlinind misiunea de răscumpărare a omului și ridicând natura umană de-a dreapta Tatălui. Despărțirea de ucenici este spre bucurie, căci în 10 zile își va împlini făgăduința de trimitere a Duhului Sfânt, ”Mângâietorul, Duhul adevărului, care de la Tatăl purcede” (Ioan 15, 26).
IPS Nicolae a amintit că praznicul Înălțării Domnului este și Ziua Eroilor, stabilită în Biserica Ortodoxă Română în anul 1920, reluată ca și sărbătoare în anul 2001. Este ziua pomenirii tuturor celor care s-au jertfit pentru libertatea și unitatea neamului, celor care și-au oferit viața preț de răscumpărare pentru frații de o credință și neam. În mod deosebit îi prăznuim în acest an al Centenarului României Mari pe toți eroii poporului român.