Credincioșii Misiunii Acoperământul Maicii Domnului din Houston, Texas au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Nicolae, în ultimul sfârșit de săptămână a lunii iunie. Înaltpreasfinția Sa a poposit în Houston sâmbătă 24 iunie. La apusul soarelui, după rânduială, a săvârșit slujba Vecerniei.
A doua zi, duminică 25 iunie, după o ploaie torențială, împreună cu preotul și credincioșii acestei Misiuni, Înaltpreasfințitul a săvârșit slujba Utreniei, slujba de sfințire a apei, urmată de Dumnezeiasca Liturghie. La sfârșitul Sf. Liturghii, Înaltpreasfințitul a ținut un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți. Accentul predicii a fost pus pe modul în care Mântuitorul Hristos ne cheamă să iubim Lumina. Omul, prin ochi, reușește să adune în interiorul sufletului lumină sau întuneric. Cu cât ochiul este mai curat, adică mai despătimit, mai detașat de constrângerile lumii și a propriei firi, cu atât omul se împărtășește de mai multă Lumină. În contrast cu această chemare, dacă ochiul omului este întinat de păcat, atunci întunericul pune stăpânire pe om și interiorul lui se întunecă. Drept consecință, omul nu mai distinge între aceste două forme opuse de sălășluire.
A doua învățătură desprinsă din conținutul Evangheliei citită în a 3-a duminică după Rusalii a fost aceea legată de imposibilitatea omului de a sluji la doi domni. Slujirea presupune o lucrare activă. Omului i se cere să aleagă între Dumnezeu și mamona care nu este altceva decât un idol materialist simbolizat prin bani sau bogăție. În ultima instanță, omul devine ceea ce alege. Al treilea cuvânt de folos a avut în vedere atenția pe care noi trebuie să o acordăm priorităților vieții noastre. Căutarea Împărăției și a dreptății lui Dumnezeu ne deosebește în cele din urmă de cei care nu slujesc lui Dumnezeu. Grijile lumești, de orice natură, nu trebuie să ne copleșească pe noi, creștinii. Biserica este locul în care noi învățăm cum să folosim darurile vieții în așa fel încât sufletul nostru să se apropie de Dumnezeu prin lumina învățăturilor Evangheliei ce pătrunde și se sălășluiește în interiorul nostru.
Slujba de sfințire a apei a fost săvârșită pentru a binecuvânta noul loc de rugăciune al acestei Misiuni. Din mila lui Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Sale și după 15 ani de rugăciune, lucrare pastoral misionară intensă, viziune și dorință de a pune început bun unui așezământ bisericesc, creștin ortodox în orașul Houston din statul Texas, credincioșii acestei Misiuni au reușit să ridice prima construcție a unui proiect amplu, de anvergură. Planul acestei clădiri a fost gândit în așa fel încât construcția să deservească activitățile liturgice și sociale, școala duminicală, dar și partea administrativă. După rambursarea împrumutului bancar, vom purcede la faza a doua a proiectului, adică a bisericii propriu zise.
Credința creștin-ortodoxă a început să fie cunoscută de americani în ultimile decenii grație pe de o parte mărturiei vii purtate de creștinii ortodocși emigrați pe acest continent și, pe de altă parte, numărului tot mai mare de americani convertiți la credința cea adevărată. Specificul acestei Misiuni este faptul că, deși este sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, credincioșii care formează această comunitate nu sunt toți de origine română. Pe lângă români sunt americani, libanezi, sirieni, palestinieni, iordanieni, egipteni, mexicani, cubanezi, olandezi și greci. Împreună, această familie creștin ortodoxă, deși diversă ca etnie, este unită prin credința și lucrarea de slujire a lui Hristos Dumnezeu.
Vizita Arhipăstorului nostru a fost o binecuvântare pentru noi toți. Acest lucru s-a văzut și în numărul mare de credincioși prezenți la slujbele de sâmbătă și duminică. După vizita Părintelui Mitropolit, noi am rămas să ne continuăm pe mai departe lucrarea de răspândire a Cuvântului Vieții, de slujire a lui Dumnezeu și a aproapelui și de mărturisire a credinței strămoșilor noștri spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea noastră.
Pr. Iulian Aniței