În perioada 20-27 iulie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nicolae, la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Allegan, Michigan, s-a desfășurat o tabără deosebită pentru băieți. Pe parcursul taberei, copiii au avut parte de o experiență educativă și duhovnicească de neuitat, îmbinând armonios rugăciunea cu o varietate de activități recreative și educative.
Programul taberei a inclus sesiuni de cateheză cu teme diverse: Roadele Duhului Sfânt – tema centrală a taberei,Explicarea Sfintei Liturghii și Rânduiala Proscomidiei, unde copiii au învățat despre credință, valori morale și rânduieli ale Bisericii Ortodoxe, precum și momente de rugăciunii: Sfânta Liturghie, Utrenie, Vecernie, Acatiste, Rugăciuni de seara și dimineața, care le-au oferit ocazia de a-și întări viața duhovnicească.
Pe lângă activitățile religioase, participanții au avut parte de plimbări în natură, explorând frumusețile din jurul mănăstirii și au participat la ore de muzică și seară de film, dezvoltându-și abilitățile artistice și sensibilitatea culturală.
Jocurile de logică și matematică au fost de asemenea parte din program, stimulând gândirea critică și creativitatea copiilor. În cadrul atelierelor de arte plastice și decorative, băieții și-au exprimat talentul artistic și au creat lucrări frumoase: Icoana Acoperământului Maicii Domnului, cruci din lut și brățări, dezvoltându-și îndemânarea și aprecierea pentru artă.
Activitățile sportive au fost nelipsite, oferind copiilor ocazia de a se bucura de mișcare și de a învăța importanța unei vieți active și sănătoase. Un moment special al taberei a fost vizita la o fermă din apropiere, unde băieții au avut ocazia să învețe despre viața la fermă, interacționând cu animalele și descoperind procesele agricole.
Focul de tabără a fost un moment special, oferind participanților ocazia de a socializa, de a împărtăși povești, de a se bucura de atmosfera caldă, prietenoasă și de gustarea minunatelor bezele cu ciocolată.
Evenimentul a fost onorat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nicolae, care a oferit cuvinte de încurajare și binecuvântare participanților, subliniind importanța valorilor spirituale și morale în formarea tinerilor. În preajma sărbătoririi Sfântului Mucenic Pantelimon, ierarhul a săvârșit Slujba Acatistului Sfântului alături de băieții participanți la tabără și le-a explicat acestora ce înseamnă să fii doctor fără de arginți, dimpreună cu alte aspecte pilduitoare din viața Sfântului Pantelimon.
Tabăra s-a încheiat cu un sentiment profund de împlinire și bucurie pentru toți participanții, care au plecat acasă cu amintiri prețioase, noi prietenii și o mai bună înțelegere a valorilor spirituale și morale. Organizatorii au exprimat dorința de a continua această tabără, oferind astfel copiilor oportunitatea de a crește armonios, atât spiritual, cât și intelectual.