Sfântul Ioan Iacob de la Neamț a fost sărbătorit în mod deosebit în acest an la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din localitatea Allegan, statul Michigan. Sărbătoarea a început sâmbătă seara, 3 august 2024, cu Vecernia mare unită cu Litia săvârșite de IPS Mitropolit Nicolae și P. Cuv. Ieromonah Paisie Buhnilă. La sfârșitul slujbei, IPS Nicolae a citit din cuvintele Sf. Cuvios Ioan Iacob publicate în volumul tipărit la Editura Doxologia, Iași în anul 2010 cu titlul: Pentru cei nevoiași cu sufletul ca mine...
A doua zi, duminică 4 august, au săvârșite Utrenia și Sfânta Liturghie de către IPS Nicolae, asistat de P. Cuv. Ieromonah Paisie și de Pr. Evangelos Pepps. Pelerinii au avut ocazia să-și curățească sufletele prin Taina Spovedaniei și au avut și bucuria să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, precum se cuvine, mai ales în perioada aceasta a Postului Adormirii Maicii Domnului. La momentul predicii, Mitropolitul Nicolae a tâlcuit mai întâi Evanghelia zilei din duminica a 6-a după Rusalii, Vindecarea slăbănogului din Capernaum, Matei 9, 1-8:
„Sf. Evanghelie de la Matei pe care am ascultat-o astăzi insistă pe iertarea păcatelor, pe faptul că Hristos ca Dumnezeu poate să ierte păcatele. Acestea sunt primele cuvinte cu care Hristos îl întâmpină pe cel bolnav: “Îndrăznește fiule, iertate sunt păcatele tale” (Matei 9, 2) pentru că știa că cei care îi sunt împotrivă gândeau că El hulește, căci după învățătura Vechiului Testament numai Dumnezeu poate să ierte păcatele.
Hristos se arată Dumnezeu care cunoaște păcatele oamenilor, bolile lor sufletești, dar și gândurile lor, în acest caz ale cărturarilor. Le adresează acestora o întrebare care îi pune în mare încurcătură: “Ce este mai lesne a zice? Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te și umblă” (Matei 9, 5). Putem oare să răspundem la această întrebare? Putem aprecia ce este mai lesne între cele două lucrări: a ierta păcatele sau a aduce vindecare trupească? Ne ajută Sf. Ioan Gură de Aur să răspundem la această întrebare spunându-ne că în înțelegerea Mântuitorului această întrebare are următorul răspuns: este mai ușor să vindeci trupul, așadar să spui “Fiule ia-ți patul tău și umblă”, dar este mai greu să vindeci sufletul, să spui “Iertate sunt păcatele tale”. Sf. Evanghelie ne descoperă cuvântul însuși al Mântuitorului: “Ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ți patul și mergi la casa ta” (Matei 9, 6).
Sf. Ioan Gură de Aur vorbește despre faptul că Mântuitorul a pus această întrebare și a oferit întâi iertarea păcatelor, iar mai apoi tămăduirea trupească tocmai ca să arate că este Dumnezeu care are ambele puteri: și să ierte păcatele și să aducă tămăduire trupului: ”Nu putem vedea cum Dumnezeu ne iartă păcatele, dar putem vedea cum un om bolnav capătă vindecare trupească.” Ca să se arate Dumnezeu iertător de păcate și să dovedească celor care priveau și gândeau rele, că El e cu adevărat Dumnezeu și are putere să ierte păcatele, a făcut și gestul tămăduirii trupești.”
Apoi, IPS Nicolae a amintit viața Sf. Ioan Iacob de la Neamț și a subliniat legăturile sfântului cu America. Mai întâi prin IPS Arhiepiscop Victorin, arhipăstorul românilor din America între 1966 și 2001, care l-a recomandat pe Sf. Ioan Iacob pentru hirotonie ca ierodiacon și apoi ieromonah în 1947, pe când era superiorul Așezămintelor românești din Țara Sfântă. După hirotonie, Sf. Ioan Iacob a avut ascultarea de egumen al Schitului românesc Sf. Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului. În cei 5 ani cât a asumat această ascultare, Sf. Ioan a legat o prietenie duhovnicească cu Arhimandritul Victorin, prietenie continuată după plecarea părintelui Victorin în America în 1958, dovadă fiind corespondența purtată de cei doi. Părintele Victorin, ajuns la mănăstirea Sf. Tikhon din South Canaan, PA, SUA, este chemat înapoi de Sf. Ioan Iacob:
Lasă americanului grija Canaanului,
Iar sfinția ta părinte, vezi de locurile sfinte!
A doua legătură a sfântului cu America este prin persoana Părintelui grec Pantelimon, fost slujitor la Sfântul Mormânt în perioada petrecerii pământești a Sf. Ioan Iacob. Datorită insistenței Părintelui Pantelimon au fost descoperite moaștele Sf. Ioan Iacob în august 1980.
De-a lungul acestui sfârșit de săptămână pelerinii au ascultat în mai multe rânduri poezii și cuvinte de învățătură ale Sfântului Ioan Iacob, în primul rând versurile dedicate conaționalilor români:
“Fii pribegi ai țării mele,
Necăjiți între străini,
Nu uițați menirea voastră
De Români și de Creștini.”
Cuvinte testamentare al Sfântului Ioan Iacob, ocrotitorul românilor pribegi prin lume!