În zilele de 1-2 iunie 2024, la Catedrala Sf. Constantin și Elena din Edmonton a avut loc sărbătorirea Hramului și sfințirea noii picturi bisericești.
Sâmbătă, 1 iunie, la orele 16:30, s-a săvârșit Taina Sf. Maslu, oficiată de un sobor alcătuit din: Preasfințitul Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, Pr. Paroh George Bazgan, Pr. Protopop Călin Mărincaș (Saskatoon), Pr. Ovidiu Moldovan (Calgary) și Pr. Gheorghe Ioan Petrovan din Edmonton. La orele 18.30 a avut loc Vecernia Mare, oficiată de soborul amintit, la care s-a alăturat și IPS Părinte Nicolae, Mitropolitul Orthodox Român al celor două Americi.
Duminică dimineața, în sunetul clopotului, cei doi ierarhi ai Mitropoliei noastre au fost întâmpinați cu tradiționala pâine și sare. A urmat sfințirea picturii murale, executată cu multă măiestrie de iconograful Florin Vlad. Acesta a fost capitolul final al proiectului iconografic început cu 23 de ani în urmă.
După citirea evangheliei din Duminica Samarinencei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Nicolae a spus: “Este bucurie mare astăzi să fim împreună la acest moment de împlinire a unei munci a Părintelui George și a dumneavoastră a tuturor de a împodobi această frumoasă biserică. Duminica de astăzi este foarte importantă pentru că Hristos Însuși îi descoperă femeii samarinence, în mod clar și direct, că El este Mesia pe care-L aștepta poporul. La sfârșitul pericopei evanghelice auzim cuvintele locuitorilor Sihem: credem, nu numai pentru cuvintele tale, ci și pentru că și noi L-am întâlnit pe Hristos, Mântuitorul lumii.
În continuare, Înaltpreasfințitul Nicolae a dezvoltat două teme desprinse din conversația Mântuitorului cu femeia samarineancă:
“Hristos, dintr-o dată ridică nivelul discuției: “dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și cine este cel ce-ți cere apă, tu ai fi cerut și el ți-ar fi dat apa cea vie.” Iată, aceasta este prima temă a evangheliei de astăzi: apa cea vie. Ce este această apă vie? Este izvor de viață veșnică. Apa cea vie este Duhul cel Sfânt, revărsarea dragostei lui Dumnezeu.
A doua temă a acestei lungi conversații este închinarea în duh și în adevăr: „vine vremea când vă veți închina lui Dumnezeu în duh și în adevăr. Dumnezeu este duh și astfel de închinători își dorește.” Închinarea în duh și în adevăr se referă la faptul că, odată cu venirea lui Hristos, nu mai avem legea veche și prescripțiile ei, ci ne închinăm în duh și în adevăr; avem o comuniune adevărată cu Dumnezeu. Închinarea în duh și în adevăr se referă la șansa noastră a creștinilor să ne închinăm lui Dumnezeu Tatăl, recunoscând persoana Mântuitorului și a Duhului Sfânt, care se coboară în Biserică. Duhul Sfânt s-a coborât astăzi asupra picturii bisericii acesteia și se coboară prin toate Tainele Bisericii. Să căutăm apa cea vie, să-L căutăm pe Hristos, să cerem trimiterea Duhului!”
Sfânta Liturghie arhierească s-a încheiat cu slujba de pomenire a ctitorilor, închinătorilor și sprijinitorilor bisericii adormiți întru Domnul.
A luat apoi cuvântul Preasfințitul Părinte Ioan Casian, care a vorbit în mod detaliat despre viața Sf. Constantin cel Mare, unul din cei doi patroni ai parohiei noastre:
“Există o legătură între citirea apostolului din această duminică, în care ni se spune despre revelația Sf. Apostol Pavel pe drumul Damascului și cea a Sf. Constantin cel Mare înainte de lupta împotriva lui Maxentiu din anul 312. Sf. Constantin a văzut deasupra soarelui semnul Sfintei Cruci strălucind pe cer, însoțit de aceste cuvinte: “in hoc signo vinces.” Acest moment marchează începutul ascendenței sale, care va culmina cu primirea Botezului înainte de moarte. Unele din măsurile luate de Sf. Constantin cel Mare se pot vedea chiar și în zilele noastre. Prin edictul de la Milan din 313, credința creștină a devenit legală. El este cel care a convocat Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul325, la care s-a condamnat erezia ariană și s-a alcătuit prima parte a Simbolului de Credință (Crezul). Tot atunci s-au stabilit criteriile pentru sărbătorirea Paștilor. În anul 321, duminica a fost declarată ziua oficială de odihnă. Mama Sf. Constantin cel Mare, Împărăteasa Elena, este cea care a aflat Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul Hristos și la 14 septembrie 335 s-a sfințit biserica ridicată deasupra Sfântului mormânt.”
Înaltpreasfințitul Mitropolit Nicolae a dăruit parohiei gazdă o frumoasă icoană a Sfinților Împărați Constantin și Elena, cu dedicație specială. Apoi, Părintele Mitropolit a oferit crucea mitropolitană americană și diploma pentru merite deosebite iconografului Florin Vlad.
A urmat masa, special pregătită de către neobositele femei ale parohiei noastre.
Slavă lui Dumnezeu pentru tot ajutorul!
A consemnat, Pr. George Bazgan