ROYA a organizat a cincea tabără “Heritage Trip” în România în perioada de 15 iulie -7 august. Dimensiunea mică a grupului nostru din acest an a fost atipică dar de apreciat, deoarece acest lucru a permis o legătură mai profundă între noi. Tabăra de vară din acest an a fost împărțită între patru locații: Valea Plopului (15-19 iulie), Tabăra Internațională de la Mănăstirea Oașa (20-27 iulie), Mănăstirea Putna (28-30 iulie), și Pelerinajul pedestru în colaborare cu ASCOR Iași (31 iulie-7 august). Călătoria noastră împreună a fost plină de diverse încercări care s-au dovedit a fi cele mai mari binecuvântări ale lui Dumnezeu, iar amintirile făcute de-a lungul taberei vor rămâne de neuitat.
Grupul nostru ROYA a plecat din Otopeni pe 15 iulie pentru a se întâlni la Valea Plopului, unde Pr. Tănase își îndeplinește misiunea. Persoana care are grijă de proprietatea așezământului, Dna Mariana, s-a asigurat că totul era pus în ordine pentru noi – camerele, mâncarea și orice alte nevoi pe care le aveam. Pr. Tănase a inițiat de foarte mulți ani crearea mai multor case în care copiii orfani pot locui. Copiii cu care ne-am întâlnit la Valea Plopului luminau cu o căldură și o simplitate care imediat ne-a trezit într-un duh de jertfă mai profund. Ei n-au pierdut timpul legând prietenii imediat, în acest fel făcând cu atât mai dificilă plecarea noastră din tabără. În plus, șederea noastră la Valea Plopului a oferit multora dintre membrii noștri posibilitatea de a strânge fân cu alți muncitori care locuiau în sat. Efortul intens de munca câmpului ne-a făcut pe mulți dintre noi să conștientizăm privilegiile pe care le luam pe gratis în SUA și Canada. Sporul nostru au fost datorite Sfintelor Liturghii zilnice care au fost săvârșite în capela Părintelui Tănase, unde am pomenit pe Sfinții Marina, Macrina, Emilian și Serafim de Sarov. În sfârșit, după o călătorie spontană la Slănic Prahova, ne-am îndreptat bucuroși către următoarea noastră destinație. Sperăm să revenim anul viitor pentru a relua legătura cu copiii din Valea Plopului și a continua să construim relațiile cu ei.
Din Valea Plopului am mers cu mașina spre Mănăstirea Oașa, unde abia începuse Tabăra Internațională anuală a mănăstirii, găzduind aproximativ o sută de participanți. Programul zilnic la Oașa a fost unul încărcat de slujbe, mese, ascultări, conferințe, lecții de muzică psaltică și alte activități sociale. Membri noștri din ROYA au lucrat la pangar, în trapeză, în bucătărie și în croitorie unde se închiriau costumele populare. Prima noastră zi după sosire a fost prăznuirea Sfântului Proroc Ilie, pentru care am urcat Muntele Fetița din apropiere. Acolo pe vârf am participat la Sfânta Liturghie, urmată de o convorbire cu IPS Mitropolit Serafim al Europei Centrale și de Nord. Conferințele ulterioare au oferit ocazia întâlnirii cu alte persoane distinse: Principele Nicolae al României, și Preasfinția Sa Siluan, Episcopul românilor din Italia, care cu mare evlavie a adus capul Sfintei Ana spre închinare. Acest moment istoric a fost cinstit împreună cu măreața Priveghere pentru Sfântul Pantelimon, ocrotitorul Mănăstirii Oașa. A doua zi a marcat sărbătoarea oficială al hramului mănăstirii, precum și sfârșitul șederii noastre la Oașa. Intensitatea acestei tabere ne-a oferit, fără îndoială, mare realizări și împliniri duhovnicești.
După câteva săptămâni de implicare riguroasă spiritual, am fost pregătiți să pornim spre Mănăstirea Putna. Putna a fost o experiență nouă pentru unii și o revenire mult așteptată pentru alții. Cu toate acestea, la Putna ne-am simțit ca acasă din momentul în care am intrat pe poarta mănăstirii. Deși vizita noastră a fost scurtă, am avut discuții duhovnicești deosebite cu Părintele Hrisostom în prima seară, iar cu Pr. Iustin în ziua dinaintea plecării. Pe lângă participarea la slujbe, am reușit să vizităm Mănăstirea Sihăstria Putnei și chilia Sf. Daniil Sihastru. Frumusețea naturală și duhovnicească, împreună cu prezența vie al Sf. Voievod Ștefan cel Mare, au făcut din acele puține zile la Putna să ni se pară o veșnicie. Așteptăm cu drag întoarcerea noastră la Mănăstirea Putna — "un picior de plai, o gură de rai.”
Ceea ce ne-a așteptat după Putna a fost ultima și cea mai mare provocare dintre toate — un pelerinaj pedestru de peste 200 km. Din Iași ne-am întâlnit cu membrii ASCOR pentru a începe pelerinajul pedestru spre Mănăstirea Neamț și eventual Muntele Ceahlău. Tema acestei călătorii a fost: “pe urmele Sfinților Nemțeni.” Așa cum Sfinții Nemțeni s-au nevoit pentru Hristos, tot așa ne-am străduit să le imităm exemplul. Multe părți al călătoriei au fost dificile: mergând prin noroi, mersul non-stop cu diverse răni, suportarea ploii, îndurarea căldurii, ș.a. Pentru mulți dintre noi, pelerinajul pedestru a fost unu dintre cele mai grele încercări fizice. Singura mângâiere a fost aproapele nostru, pentru că numai prin unitate puteam să „luptăm lupta cea bună”. Lăsând la o parte durerea și încercările, peisajele uimitoare pe care le-am străbătut cu ospitalitatea călduroasă a parohiilor pe care le-am vizitat au depășit așteptările noastre. Împărtășind aceste trăiri unice cu atâția alți tineri a fost o adevărată binecuvântare.
Prin mila lui Dumnezeu și prin mijlocirea Sfintei ocrotitoare a ROYA, Ecaterina din Alexandria, am avut o excursie minunată și demnă de remarcat în acest an. Participând cu inimile deschise, nu se poate să nu descoperi împlinire și adevărata identitate. Asta este însăși frumusețea și bucuria taberelor ROYA. Scopul nostru este să continuăm să construim relațiile cu cei care ni s-au alăturat în această vară și să atragem și mai mulți tineri pentru evenimentele viitoare.
Slavă să fie lui Dumnezeu pentru toate!
Bordul ROYA
Mărturii:
Anul acesta a fost unul foarte special pentru mine, pentru că a fost primul an în care organizatoarea ROYA Heritage Trip nu a fost Doamna Florina, cea care a organizat taberele din anii trecuți. Dar, slavă Domnului, am reușit cu toții să ne cunoaștem bine și să petrecem multe momente frumoase împreună. Cred că cea mai frumoasă parte pentru mine a fost la Valea Plopului cu copiii, văzând și simțind cât de mult ne-am apropiat unii de alții. Simplitatea lor a fost un exemplu pentru cum ar trebui să fim întotdeauna.
- Laura Ionescu
Rugăciunea mea înainte de a merge cu ROYA a fost, "Doamne, dă-mi să dăruiesc!", căci aveam anumite emoții la început. Dar harul lui Dumnezeu a intervenit liber încât călătoria noastră a fost peste așteptările mele. M-am simțit foarte împlinită prin toți și toate, deși nu fără încercări. Totuși nu țineam cont de aceste mici obstacole, pentru că eram însetată după a trăi experiența duhovnicească deplină. Iar când tabăra de vară ROYA s-a încheiat, parcă viața avea un alt sens—chiar unul mai înalt! Sunt extrem de recunoscătoare că ne-am împărtășit de ce era mai bun în fiecare! M-am bucurat tare mult de compania frumoasă și mai ales de râvna aceea comună după bogăția țării noastre.
- Ana Maria Frujinoiu
This year was my first time going on a ROYA Heritage Trip. I really enjoyed being able to stay at Putna Monastery and having the chance to have conferences with Fr. Hrisostom and Fr. Iustin. For me, one of the most meaningful parts of the trip was volunteering at Valea Plopului and meeting the children. Above all, I was glad to have had the opportunity to experience this trip with my friends.
- Elena Coman
Înainte de tabăra de vară din anul acesta, mă rugam la Dumnezeu ca tabăra să fie de folos tuturor participanților și pentru împlinirea noastră sufletească. Eu am mai fost în două tabere „Heritage Trip” care au avut un impact foarte mare în viața mea. Anul acesta, am avut marea bucurie de a trece prin multe locuri sfinte și frumoase și a întâlni tineri de aceeași credință și cultură. Cel mai memorabil pentru mine a fost pelerinajul pedestru în care am străbătut pe jos mulți km și am vizitat mânăstiri, parohii și multe sate. A fost o provocare frumoasă, în care simplitatea vieți și ospitalitatea Românilor pe care i-am întâlnit a produs o experiență de neuitat. Am întâlnit mulți tineri plini de viață și care aveau mereu bucuria de a se dărui și a se îmbogăți duhovnicește, care m-au încurajat pe parcursul taberei. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut oportunitatea sa mă împrietenesc cu tineri extraordinari și să mă bucur împreună cu ei de locurile frumoase ale României noastre dragi.
- Pompilia Gîrlonța
Vara aceasta a reprezentat o trăire cu adevărat excepțională, datorită eforturilor deosebite ale echipei ROYA de a coordona un Heritage Trip memorabil. Fie că ne aflam în Valea Plopului alături de cei mici, sau că ne reculegeam la Mănăstirea Oașa, aveam în sufletele noastre o bucurie profundă și a fost o experiență ce mi-aș dori să o retrăiesc. Pelerinajul pedestru de la Iași până la Mănăstirea Neamț, precum și urcatul pe Muntele Ceahlău, s-au dovedit a fi adevărate provocări majore, însă cu recompense ce nu pot fi cuantificate și cu o panoramă spectaculoasă de la înălțimea vârfului montan. Recomand cu căldură acest program de tabără tuturor tinerilor români din SUA și Canada, ca o oportunitate extraordinară de a aprofunda legătura cu rădăcinile noastre Românești și cu credința noastră străbună. Această experiență oferă șansa inestimabilă de a colabora și interacționa cu alți tineri asemenea nouă, creând legături de prietenie ce pot dăinui o viață întreagă.
- Ioan Popovici
Aceasta excursie mi-a arătat spiritualitatea autentică a poporului român. Împreună cu prietenii de la ROYA, nu numai că ne-am îmbogățit duhovnicește, dar ne-am cunoscut neamul mai bine. Am descoperit ce înseamnă România autentică dincolo de clișeele care se vehiculează în spațiul public. Mă bucur că am putut să cunosc niște tineri din SUA și Canada cu care împărtășesc același valori și sper să ne reîntâlnim cu alte ocazii!
- Gabriel Beldea