Duminică 29 mai 2022, duminica a 6-a după Sf. Paşti, credincioșii Catedralei Sf. Împărați din Chicago s-au bucurat să fie prezenți la o împreună slujire arhierească. Împreună cu IPS Mitropolit Nicolae a slujit PS Episcop James de Sonora, Episcop Vicar al IPS Arhiepiscop Kyrill de San Francisco şi al Diocezei de Vest a ROCOR (Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei). Este a doua vizită a PS James la Catedrala Sf. Împărați după cea din ianuarie 2021.
La sfârșitul Sf. Liturghii, IPS Nicolae l-a prezentat pe PS James şi la rugat să rostească cuvântul de învățătură. PS James a explicat pe larg semnificațiile Sf. Evanghelii de la Ioan 9, 1-38, vindecarea orbului din naștere:
„Minunea din Sf. Evanghelie de astăzi este un semn între celelalte care Îl arată pe Hristos că are puterea lui Dumnezeu să tămăduiască, ci și că a venit să aducă lumină. Face tină din pământ, îi unge ochii cu tină și apoi îi poruncește să meargă la scăldătoarea Siloamului care înseamnă trimis, spune Sf. Ioan Evanghelistul, și, odată ce se spală pe ochi, își dobândește vederea, nu și-o recapătă, căci n-a avut-o niciodată, a fost orb din naștere. O traducere mai exactă a textului evanghelic ar fi <fără ochi>, s-a născut fără ochi. Dumnezeu Creatorul împlinește ceea ce era nedesăvârșit în creația Sa, vine acum să îi ofere ochi să vadă acestui om. Împlinirea minunii prin tină ne duce cu gândul la crearea omului din pământ (Facere 2, 7) prin mâinile lui Dumnezeu... Iar când şi-a dobândit vederea, când a putut să vadă, prima imagine a fost cea a chipului Mântuitorului, a Creatorului Său. Bucurie negrăită ca omul să-si descopere prototipul, Chipul după care a fost creat...”
IPS Mitropolit Nicolae a mulțumit PS Episcop James pentru vizită şi împreună slujire, a exprimat condoleanțe pentru trecerea la Domnul a Mitropolitului Hilarion, Întâiul Ierarh al ROCOR, şi doriri de frumoasă continuare a misiunii PS James la San Francisco unde întâmpină mulțimea de pelerini care doresc să se închine la moaștele Sf. Ioan Maximovici, un sfânt îndrăgit de toți ortodocșii din America și nu numai.