În zilele de 27-28 august 2021, pe platforma Zoom, a avut loc Conferința Pastoral-Misionară a Preoților din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. Vineri, 27 august, la orele 18:00 (EST), ÎPS Mitropolit Nicolae a deschis evenimentul cu rugăciunea Împărate Ceresc, după care, a întâmpinat pe toți cei prezenți cu un cuvânt de bun venit, exprimându-și bucuria de a fi din nou împreună și amintind despre atmosfera plină de frățietate a celor două întâlniri anterioare la Chicago și Mississauga. Apoi, Înaltpreasfinția Sa a făcut o prezentare generală a Agendei de lucru.
La rândul său, Preasfințitul Ioan Casian, Episcopul Ortodox al Canadei, a salutat pe toți participanții, spunând că în contextul pandemiei Covid-19, întâlnirea pe cale virtuală este cea mai bună opțiune. Preasfinția Sa și-a exprimat nădejdea că toate concluziile la care vom ajunge după această conferință vor fi puse în practică pentru o cât mai bună și rodnică pastorație.
ÎPS Nicolae a prezentat meditația Misiunea preotului într-o lume complicată și confuză. Luând drept moto cuvintele Mântuitorului adresate Sf. Apostoli: „Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” (Matei 10, 16), Înaltpreasfinția Sa a spus că aceste cuvinte sunt potrivite și actuale pentru slujitorii Bisericii din vremurile noastre. În continuare, argumentând cu ample citate din Sfânta Scriptură, vorbitorul a arătat că Dumnezeu, Înțelepciunea Supremă, este cel care dăruiește înțelepciune și nevinovăție celor care slujesc Lui, acordându-și voința lor, prin împlinirea poruncilor divine, cu planul cosmic al Ziditorului a toate: ”Putem să observăm din cele prezentate faptul că înțelepciunea are un parcurs care nu ține de ordinea rațională, ci de cea duhovnicească. Este vorba despre o rațiune, dar nu una a minții, ci mai degrabă a inimii. Doar cu inima putem înțelege de ce Dumnezeu, Care este Păstorul cel Bun și Care își iubește oile Lui și Își dă viața pentru ele (cf. Ioan 10, 11), le poate trimite în mijlocul lupilor. Doar cu inima se poate înțelege acest lucru, pentru că doar inima poate cuprinde cu adevărat însemnătatea și măreția jertfei.”
Punând misiunea noastră pastorală în contextul crizei medicale (și nu numai), Înaltpreasfințitul Mitropolit a concluzionat cu îndemnul de a ne păstra verticalitatea și curajul în înfruntarea valurilor vremilor în care trăim: ”După cum vedem, criza continuă, neliniștile sociale la fel. Răspunsul preotului și al creștinului în general nu poate fi altul decât cel al Sf. Scripturii: că noi propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră (1 Corinteni 2, 7). Iar dacă această înțelepciune nu convine, nu se potrivește vremurilor, nu se aliniază regulilor și recomandărilor, să facem alegerea corectă creștină pentru viața aceasta și pentru cea veșnică.”
ÎPS Nicolae a făcut apoi o prezentare a Părintelui Chad Hatfield, Președintele Facultății de Teologie Ortodoxă Sf. Vladimir din NY State care a ținut conferința Care este viitorul Bisericii Ortodoxe pe continentul American?”
Părintele Chad a început prin a aminti tuturor că în America de Nord cultura se îndepărtează tot mai mult de tradiția iudeo-creștină. ”Trăim timpuri de realiniere în cadrul creștinismului. Există un fel de creștinism fals în lumea aceasta, combinat cu zeitgeist (spiritul vremii)” a spus vorbitorul. Începând cu anul 2000, bisericile ortodoxe au început să se preocupe mai mult cu apărarea ”teritoriului,” propriu (ghetouri etnice), uitând de aspectul misionar. Potrivit statisticilor, anul trecut s-a înregistrat pentru prima dată un procentaj sub 50% din cei care s-au declarat creștini.
Vorbitorul, cu prezentarea câtorva cărți, a identificat trei curente în cadrul bisericilor ortodoxe: opțiunea Benedict, care propune să ne regrupăm pentru o contra-ofensivă; opțiunea Sf. Constantin, cu centrul în Texas la școala Sf. Constantin, accentuează rolul școlilor de religie (faith-based schools), care ne pot situa pe o poziție mult mai bună în confruntarea culturii anti-creștine; mișcarea acomodiștilor, care promovează ideea că Ortodoxie este mult învechită și trebuie adusă în prezent (get on with the program), ceea ce ar avea un impact negativ. Exemplu este Biserica Anglicană, care a cunoscut un declin dramatic, urmare a introducerii inovațiilor ”moderne” în biserică. Conferențiarul a vorbit apoi despre încercările cu care se confruntă tineretul în general, dar mai ales în timpul pandemiei, cea mai devastatoare fiind izolarea și singurătatea. Părintele Chad și-a încheiat prezentarea cu recomandarea cărții ”Euharistia/The Eucharist” a Părintelui Alexander Schmemann care, în urmă cu mulți ani și oarecum profetic, definea secularismul ca fiind ”negarea cultului/ the negation of worship.”
Au urmat apoi întrebări și răspunsuri, după care cei doi ierarhi au mulțumit Părintelui Hatfield pentru expunerea competentă și plină de interes.
Sâmbătă, 28 august, la orele 12:00 (EST) Conferința Pastoral-Misionară s-a reîntrunit, iar după rugăciunea obișnuită, participanții au ascultat mesajul video adresat de PF Părinte Patriarh Daniel, care a spus: ”Biserica Ortodoxă Română a arătat o deosebită grijă față de comunitățile ortodoxe românești din afara granițelor țării, concretizată prin înființarea de noi parohii și eparhii noi care să răspundă nevoilor românilor ortodocși stabiliți temporar sau definitiv în afara României, în mod deosebit în Statele Unite și Canada, pentru păstrarea identității lor religioase, lingvistice și culturale. Cu multă dragoste părintească îi îndemnăm pe ortodocșii români care trăiesc pe continentul american să rămână în permanent contact cu cei dragi rămași în țară. În mod deosebit exprimăm prețuirea și aprecierea noastră Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae și Preasfințitului Episcop Ioan Casian, slujitorilor sfintelor altare și tuturor membrilor comunităților ortodoxe române de pe continentul american, pentru lucrarea lor pastorală și misionară. Binecuvântăm lucrările Conferinței pastorale și misionare a clericilor din Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi și ne rugăm Preasfintei Treimi să vă dăruiască tuturor lumină și pace, bucurie și mult ajutor în lucrarea pastorală și misionară pe care o desfășurați!”
A urmat apoi meditația Preasfințitului Părinte Ioan Casian: Misiune și rost creștin în contemporaneitate - a iubi și a fi iubire. Preasfinția Sa a început prin a aduce în atenția tuturor imperativele creștine în misiunea noastră, specificate de către PF Patriarh Daniel în mesajul cu ocazia duminicii migranților români: Intensificarea lucrării pastorale și misionare, de păstrare și cultivare a credinței creștine ortodoxe, a valorilor spirituale și culturale românești; păstrarea identității religioase, etnice, lingvistice și culturale; prețuirea familiei – constituită din bărbat, femeie și copii – deoarece ea este binecuvântată de Dumnezeu; educarea generației tinere în duhul iubirii de Dumnezeu, de Biserică și de neam și cultivarea virtuților creștine esențiale: credința, speranța și iubirea de Dumnezeu și de semeni.
Părintele Episcop a făcut apoi referire la cartea vrednicului de pomenire, Arhim. Vasile Vasilachi ”Întreita iubire de Dumnezeu, Biserică și Neam” în care se ”cuprinde tot idealul sublim de viață al întregii omeniri și al fiecărui om în parte.” PS Ioan Casian a pus apoi întrebarea: ”Noi, ca Biserică, în calitate de slujitori ai sfintelor altare, ce putem face în acest ocean învolburat al valurilor istoriei noastre umane, a conflictelor, îndoielilor, ideologiilor de tot felul care au năpădit peste tot?” Răspunsul, - a spus vorbitorul - îl găsim numai dacă ne păstrăm înlăuntrul Bisericii, care ”a fost întotdeauna nava în care și-au găsit întărire și adăpost toți cei care l-au căutat și îl caută pe Dumnezeu.” Preasfințitul a expus apoi un număr de priorități pe care slujitorii Sfintelor Altare trebuie să le aibă în obiectiv: Evanghelizarea în noul mileniu; Noi tendințe biologice și etice; Libertatea într-o lume neliberă; Caritatea sau grija pentru cel nevoiaș; Etica sexuală și grija pastorală; Pluralismul religios într-o lume globalizată. Pentru întâmpinarea și rezolvarea acestor probleme, care au adânci implicații morale, Preasfințitul Ioan Casian propune asumarea cu toată seriozitatea și răspunderea a mandatului hristic: ”Biserica Ortodoxă, ca și comuniune al cărei fundament este iubirea, are ca misiune de a invita întreaga umanitate să pună în practică dragostea și pacea dumnezeiască, amintind fiecărei persoane demnitatea pe care o are ca purtătoare a chipului lui Dumnezeu și invitația pe care a primit-o de a deveni fii și fiice ai lui Dumnezeu-Tatăl. Pentru a putea împlini misiunea și rostul nostru este necesar un singur lucru din care decurg toate celelalte - a iubi și a fi iubire.”
PS Ioan Casian a făcut prezentarea celui de al 2-lea conferențiar, Părintele Ioan Teșu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae” din Iași, care a ținut conferința: ”Familia contemporană – între ideal și criză.” Conferința Părintelui profesor Teșu a fost o adevărată lecție care a pătruns la inima și sufletul tuturor participanților. Nu numai prin conținutul bogat și, în general cunoscut, ci mai ales prin felul duhovnicesc și colegial în care a fost împărtășit. Cel mai bun comentariu la această conferință nu poate să fie decât sub forma unui îndemn/sfat de a-l asculta și re-asculta. De aceea, prefer să trezesc interesul celor dornici de o familie trainică, așezată pe valori morale și spirituale, prin a scoate în relief ideile principale ale conferinței:
- Familia este o realitate fundamentală de care trebuie să ținem seama. Noi oamenii am fost creați pentru comuniune. Marele teolog francez Paul Evdokimov avea dreptate când spunea că singurătatea este cea mai mare suferință tocmai pentru faptul că noi oamenii nu am fost creați pentru singurătate, ci pentru comuniune și pentru a împărtăși dragostea.
- Sf. Ioan Gură de Aur spune că un prieten bun este un al doilea eu. Soția este port sau liman bărbatului ei și medicament de bucurie și de fericire, iar bărbatul este ancora soției sale.
- Spiritualitatea ortodoxă ne învață că în viața unui bărbat evlavios soția sau aleasa inimii sale reprezintă cea mai mare binecuvântare pe care Dumnezeu i-o poate oferi.
- Familia este altarul de jerfă al egoismului nostru.
Răni și suferințe, nu doar încercări sau provocări la adresa familiei contemporane:
- Consumarea relațiilor trupești cu mult înainte de căsătorie. Se constată că familiile se întemeiază tot mai greu și tot mai târziu din diverse motive.
- Controlul nașterilor prin metode contraconcepționale crează îmbătrânirea popoarelor; Europa este un continent îmbătrânit, aflat într-o adevărată iarnă demografică.
- Violența fizică sau emoțională, cazurile tot mai dese de infidelitate, care crează o apocalipsă a comunicării sau de singurătate în doi.
- Avortul care a ajuns la niște cifre alarmante.
- Divorțul are implicații nu numai asupra celor doi soți, ci mai ales asupra copiilor, care suferă cel mai mult;
- Practicile bizare, comportamentele sexuale și grupurile minoritare care devin tot mai vocale.
Remedii spirituale, duhovnicești:
- Iubirea și prețuirea, care ne ajută la menținerea liniștii și stabilității familiei.
- Comunicarea empatică sau asertivă, contracararea fiecărei discuții mai aprinse cu cinci discuții apreciative (metoda Gottman).
- Timp de calitate, timp efectiv petrecut alături de persoana iubită, împărtășind bucuriile și necazurile împreună.
Făcând referire la încă un scriitor american, Părintele conferențiar a recomandat trei principii care contribuie la întărirea coeziunii familiei:
- Nu există planul B, adică să ne concentrăm total la situația de față, fără a contempla alte posibilități sau situații.
- Puterea a trei cuvinte: Ce Spune Dumnezeu.
- Gândul la sfârșitul căsătoriei, însemnând analiza retrospectivă pe care o vom face în ultimul ceas de viață asupra familiei.
- Așezarea la temelia vieții noastre a valorilor creștine: o viață creștinească cât mai autentică și mai profundă, care implică un program constant de rugăciune, pornită din adâncul sufletului nostru.
Părintele Ioan ne-a dat un ultim sfat: ”ceea ce facem să facem din iubire.”
După mulțumirile adresate de ierarhii noștri, a urmat un segment de întrebări și răspunsuri. După cum s-a procedat și la întâlnirea din seara precedentă, participanții au fost împărțiți în patru grupe, în care s-au purtat discuții, ale căror concluzii au fost apoi prezentate în plen.
Conferința pastoral-misionară s-a încheiat cu rugăciunea la Maica Domnului și cu nădejdea ca să ne întâlnim cât mai curând în persoană, reluându-ne comuniunea frățească atât de necesară.
A consemnat
Pr. George Bazgan