Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi organizează tabăra anuală "Sfânta Filoteia" pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, începând cu data de 8 iulie 2017 - pentru băieți și 15 iulie pentru fete.
Tabăra se vă desfășura la "Faith and Heritage Center" din Allegan, Michigan cu sprijinul echipei de voluntari de la Catedrala Sf. Împărați Constantin și Elena din Chicago.
Dorința organizatorilor taberei de copii "Sfânta Filoteia" este familiarizarea celor mici cu credința creștin ortodoxă și cultura românească tradițională, dimpreună cu activități desfășurate în cadrul natural al proprietății. Pe teritoriul proprietății se afla deja o biserică încăpătoare.
Programul include printre altele, participarea la slujbe, educație ortodoxă destinată copiilor, activități și jocuri în aer liber, ore de muzică, discuții de grup, activităţi sportive, drumeţii.
Programul celor două săptămâni de tabără este următorul:
-pentru băieți între 8 şi 15 iulie.
-pentru fete între 15 şi 22 iulie.
Important:
- participarea părinților în tabără nu este posibilă din motive organizatorice.
- pentru fiecare copil este necesară recomandarea scrisă (atașată aplicației sau prin email) a preotului local cu care familia se afla în legătură duhovnicească.
- Părinții pot face cunoștință cu organizatorii taberei și pot vizita locația în prima și ultima zi de tabără.
- Pentru sprijinul cheltuielilor de tabără, donația sugerată este $200/persoană.
- Pentru informații suplimentare și aplicație vă rugăm să ne contactați:
Alina Mărginean -Tel: 773 290 7684
sau Ierom. Atanasie Popescu -
la adresa de email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
- Termenul limită pentru trimiterea aplicațiilor este 15 iunie.
Vă așteptăm cu drag,
Ierom. Atanasie și echipa de voluntari